New Age, postmodernism, Noica şi cuvinte de făcut vrăji

de Ambarees, 02 februarie 2019

Pornesc în această succintă expunerea a două trei idei, de la o afirmaţie auzită în timpul unei călătorii. În treacăt, am auzit o frântură dintr-o conferinţă susţinută de Noica. Rafael – adică fiul lui Constantin Noica, ce spre surprinderea tatălui său a ales calea monahală. Afirmaţia sa este că, New Age este greşit interpretat ca religie sau ca spiritualitate. New Age este perioada postmodernistă pe care o trăim în întregile structuri sociale. Spiritualitatea adusă în New Age, nu face altceva decât să caute reconectarea cu Dumnezeu, cu natura, cu esenţa omului, ceea ce de fapt mistica creştinismului oferă dintotdeauna, rostea monahul.

Teri Wade în articolul Mesaj pentru Omenire, articol adus pe blog, susţine că Biblia are sens dacă este interpretată esoteric. Nu exclude mistica, nu exclude valoarea informaţiilor biblice dacă sunt abordate în lumina cunoaşterii venite prin simţurile intangibile.

Postmodernismul este definit de Francoise Lyotard, ca o perioadă în care oamenii nu mai cred în sensurile dezvăluite de cunoaşterea adusă de poveste. Caută dovezi ştiinţifice despre a căror legitimitate nici nu avem cum şti sigur că este conformă cu Adevărul. „Cunoaşterea ştiintificã este în competitie cu cunoasterea narativã (les récits). Este vizibilã o tensiune: cunoașterea știintificã este antrenatã într-un rãzboi cu tipul de cunoaștere care îi conferã legitimitate. O eventualã victorie ar fi concomitent cea mai mare pierdere.” -jean-Francoise Lyotard, Condiţia postmodernă

În acest context, ideea adusă de Rafael Noica vine ca o ploaie caldă ce îmbrăţişează armonios toate aspectele descrise mai sus, aspecte ce par că rup fiinţa în bucăţi.

Le aduce împreună arătând că omenirea ce se caută pe sine în noua lume, şi spiritualitatea definită ca New Age, nu se identifică cu New Age, ea este de fapt profunzimea sacră ce nu face decât, să îşi croiască în firesc drumul spre izvorul vieţii, iubirii şi sensului, într-o lume New Age, unde totul este pus sub microscopul ştiinţei pentru a fi validat, într-o lume ce va merge mai departe în nou doar prin reinventarea şi trăirea sensurilor adevărurilor poveştii.

Prin poveste se face, se merge în noua lume, prin cuvintele pe care le avem deocamdată la îndemână, şi nu vorbim despre cuvinte de făcut vrăji aşa cum mulţi caută şi îşi imaginează, că dacă le vor folosi pe acestea, vor ajunge să primească de la Univers iubitul ideal, bogăţii nemăsurate, rezolvări de conflictelor.

Cuvintele de făcut vrăji sunt puternice prin povestea lor ce este crezută. De ce, aceste poveşti, ale cuvintelor de făcut vrăji, sunt crezute? Iar dacă sunt crezute, ce imbold îi împinge pe unii, să creeze mai departe iluzii şi închisori pentru ei înşişi mai întâi, într-o lume ce caută libertatea, sensul şi iubirea? – Este o temă un pic diferită, aceasta legată de vrăji, (am pus-o aici drept răspuns unor căutări ce încă persistă, într-o lume, unde nu îşi au locul), vrăjile sunt o căutare prea simplistă şi încărcată de ceaţă, ce exclude adevărata căutare, include comoditatea şi în egală măsură tirania asupra celorlalţi. Din fericire în lumea nouă, nu se intră prin a forţa pe nimeni, nici măcar printr-o simplă vrajă, în lumea nouă se intră firesc, senin, cu inima deschisă, îmbrăţişînd şi dăruind iubire.

https://jawescreator.wordpress.com/2019/02/02/new-age-postmodernism-noica-si-cuvinte-de-facut-vraji/